Mi s-a facut dor sa va scriu ... asa dintr-o data, sedeam la birou si traduceam si un miros mi-a trezit simturile ... pai ce? numai Proust sa aiba Madeleina lui? (in romana cred ca se scrie madlena, ma scuzati daca nu stiu care e forma corecta) Eu nu am voie sa am si eu Madeleina mea? Vreti sa stiti ce m-a trezit? Mirosul ploii ... da, stiati ca ploaia miroase, nu? Bine, nu ploaia in sine, dar tot praful acela pe care il spala din aer, mirosul de apa cand atinge soseaua incinsa ... mhmm ... mi-era dor de el si sincer nu stiu de cand nu l-am mai simtit! Nici nu observasem ca ploua, atat de adancita eram in teme ... oricum nu e nici un bai, ba chiar din contra, pentru ca de cateva zile ne perpeleste Dumnezeu in orasul iubirii ... eu inteleg ca e luna mai deja, inteleg ca de la atatia indragostiti ce-si marturisesc iubirea pe stradutzele inguste ale Paris-ului se incalzeste atmosfera pe aici, dar la o canicula de asta nu ma asteptam ... nu inca!!! De vreo cateva zile ma tarasc dintr-un loc intr-altul intr-o semiagonie si ma rog sa vad cate un norisor pe cer ... degeaba ... pana acum! Ahhh ... mi-am deschis larg usa de la balcon si m-am gandit ia sa scriu eu celor de acasa ... nu stiu de ce, dar mirosul asta imi aduce aminte de casa ... si uite asa ma vad obligata sa innod firul de unde l-am lasat!
Ce am facut de cand nu am mai dat pe aici? Sa fi fost atat de ocupata incat sa nu gasesc nici macar 10 minute sa mai actualizez blogul? Stiti cum e ... timpul ti-l faci si tot numai 24 de ore avea ziua si pentru Einstein si pentru Da Vinci ... si uite ce bine au stiut ei sa profite de el, nu ca muritoarea de rand, de mine ...
Nu timpul ma opreste si chiar mi se pare ca prea mult se vorbeste in secolul nostru despre timp: nu am timp sa fac aia sau aia, nu mi-a ajuns timpul, nu imi gasesc timpul, am tot mai putin timp, timpul zboara, timpul fuge ... timpul timpul timpul ... dar el saracul cu ce a gresit? E tot la fel de lung, de lat, de rotund sau de patrat cum era si pe vremea bunicilor nostri ... si nu se mai plangea lumea atat ... nu el zboara, ci noi il pierdem! DA! Il pierdem en gros ... un film ne costa: 1,5-2 ore; drumul la servici/scoala si inapoi: 1-2 ore; cumparaturi: 1-2 ore etc etc si nu in ultimul timp cel mai si cel mai mare dusman al timpului nostru: internetul/calculatorul! Ei bine nu timpul zboara ... ci noi uitam de el, uitam de noi si apoi ne plangem ...
"Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpâneşte el tehnica, ci tehnica stăpâneşte pe om. Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur." (O.Paler)
Da, si eu sunt singura ... si o stiu ... imi vad colegii la scoala? Mai ies la un suc din ani in pasti? Iar la finalul zilei ma intorc acasa si deschid calculatorul sa vorbesc cu cei dragi ... dar in jurul meu e liniste, pustiu, singuratate ...
Ce am facut de cand nu am mai dat pe aici? Sa fi fost atat de ocupata incat sa nu gasesc nici macar 10 minute sa mai actualizez blogul? Stiti cum e ... timpul ti-l faci si tot numai 24 de ore avea ziua si pentru Einstein si pentru Da Vinci ... si uite ce bine au stiut ei sa profite de el, nu ca muritoarea de rand, de mine ...
Nu timpul ma opreste si chiar mi se pare ca prea mult se vorbeste in secolul nostru despre timp: nu am timp sa fac aia sau aia, nu mi-a ajuns timpul, nu imi gasesc timpul, am tot mai putin timp, timpul zboara, timpul fuge ... timpul timpul timpul ... dar el saracul cu ce a gresit? E tot la fel de lung, de lat, de rotund sau de patrat cum era si pe vremea bunicilor nostri ... si nu se mai plangea lumea atat ... nu el zboara, ci noi il pierdem! DA! Il pierdem en gros ... un film ne costa: 1,5-2 ore; drumul la servici/scoala si inapoi: 1-2 ore; cumparaturi: 1-2 ore etc etc si nu in ultimul timp cel mai si cel mai mare dusman al timpului nostru: internetul/calculatorul! Ei bine nu timpul zboara ... ci noi uitam de el, uitam de noi si apoi ne plangem ...
"Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpâneşte el tehnica, ci tehnica stăpâneşte pe om. Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur." (O.Paler)
Da, si eu sunt singura ... si o stiu ... imi vad colegii la scoala? Mai ies la un suc din ani in pasti? Iar la finalul zilei ma intorc acasa si deschid calculatorul sa vorbesc cu cei dragi ... dar in jurul meu e liniste, pustiu, singuratate ...
Si tocmai de asta ... ma opresc aici cu filosofatul, altfel risc sa va fac sa inchideti pagina inainte sa-mi fi inceput povestirea ... pentru cei care ati mai ramas inca cu mine am sa va povestesc pe scurt ce am mai facut de la ultima noastra "intalnire" virtuala ... am mai fost in doua excursii: una la 3 castele de pe valea Loirei, iar a doua la Havre si la Honfleur (la Canalul Manecii), tocmai unde se varsa Sena in mare/ocean ... nici nu stiu cum sa ii zic pentru ca nu stiu daca e mai aproape de Atlantic sau de Marea Nordului ... trebuie sa ma uit pe o harta :D.
Ce sa mai? Au francezii astia un gust pentru tot ce e frumos, iar castelele de pe valea Loirei nu fac exceptie de la regula ... din cate am inteles sunt vreo 42 de castele in total, dintre care noi am vizitat 3 ... pe unele le-am vazut de la departare, dar credeti-ma pe cuvant ca trei castele intr-o zi e sora cu jogging-ul ... mai mult am fugit, decat am stat sa savuram si noi peisajele, gradinile si expozitiile ...
Primul pe lista: Chenonceau - de care imi amintesc ca ni s-a spus ca e proprietate privata ... probabil asa se explica buchetele imense de flori sau diferitele decoratiuni florale, naturale bineinteles, din fiecare camera. Asta mi-a ramas intiparit in minte ... ce frumos mirosea cand intrai intr-o camera decorata in culori deschise si se simtea parfumul unui buchet imens de crini albi ... apoi in alta camera, decorata cu rosu era plasata pe semineu o vaza plina cu trandafiri rosii ... si in fiecare camera era alt decor, alte flori, alte parfumuri ... frumos!!!
Al doilea: Chambord - superb, dar prea scurt timpul la cat de multe ar fi fost de vazut. La asta mi-a ramas in minte ca avea o terasa frumoasa sus, intre multimea de turnuri si turnuletze, de unde se vedeau foarte frumos imprejurimile ...
Al treilea: Blois - aici deja ne-a cam lasat energia ... si abia ne mai taram prin camere sa vedem diferitele expozitii: de mobila, de portelan, de arme ... etc.
Apoi au venit parintii la mine ... maaaare bucurie pe capul meu ... am incercat sa le arat cat mai multe in putinul timp, pe care l-au petrecut aici, incat am impresia ca i-am cam obosit si sper sa fi pastrat o amintire frumoasa Parisului si nu una de goana nebuna printr-un oras arhiplin de turisti ... si nu numai.
Ultima excursie a fost la Havre si la Honfleur ... la Havre am avut ocazia sa ne balacim putin picioarele in apa marii si sa ne prinda pentru prima data soarele ... mi s-a facut dor de mers la mare, sa stai pe plaja si sa simti mirosul de apa sarata ... mhmm ...
Asa, apoi am mers la Honfleur unde pe cat era de vechi orasul (in stil medieval, cu case micutze, lipite una de alta, dar foarte foarte dragutze si bine intretinute), pe atat erau de noi masinile ce se plimbau pe acolo ... pe cuvant, nici sa fie expozitie de masini ... mda, oricum, am inteles ca e locul unde multi francezi cu dare de mana, si nu numai francezi, vin sa isi petreaca week-end-urile dupa o saptamana stresanta ... saracii, vai de capul lor!!!
Noi am facut o croaziera cu un vaporas pe Sena, pe sub Pont de Normandie, un pod urias ce leaga malurile Senei si are o lungime de aprox. 2 km si o inaltime de vreo 800 m ... impunator, ce-i drept ... si nu foarte placut sa treci peste el, cand abia ii vezi capatul, de fapt nici nu il vezi, pentru ca are o forma putin curbata ... hmm, cum sa va explic? deci capetele sunt mai jos, decat mijlocul ... mda, certati-ma ca am explicat mai mult de-o gramada, dar cred ca imi lipsesc termenii tehnici! :D 
Apoi a fost Eli Meli pe la mine si uite asa am mai facut o tura, mult mai scurta ce-i drept, prin Paris si ne-am ales si cu o portie buna de soare ...
Wow ... am terminat! Nu-mi vine sa cred cat de repede am reusit sa va povestesc ultima luna ... de-a dreptul trist ... daca vor continua sa se reduca amintirile in ritmul asta, cred ca voi ajunge acasa si cand ma veti intreba cum a fost in Paris voi mai putea spune doar: minunat ... si de fapt, nici un cuvant nu ar putea descrie cum ma simt aici ... ce mi-a placut mie la inceput, dar ce imi place acum ... ceva pot spune inca de pe acum in gura mare si cu certitudine: I'LL ALWAYS HAVE PARIS ...
Noi am facut o croaziera cu un vaporas pe Sena, pe sub Pont de Normandie, un pod urias ce leaga malurile Senei si are o lungime de aprox. 2 km si o inaltime de vreo 800 m ... impunator, ce-i drept ... si nu foarte placut sa treci peste el, cand abia ii vezi capatul, de fapt nici nu il vezi, pentru ca are o forma putin curbata ... hmm, cum sa va explic? deci capetele sunt mai jos, decat mijlocul ... mda, certati-ma ca am explicat mai mult de-o gramada, dar cred ca imi lipsesc termenii tehnici! :D Apoi a fost Eli Meli pe la mine si uite asa am mai facut o tura, mult mai scurta ce-i drept, prin Paris si ne-am ales si cu o portie buna de soare ...Wow ... am terminat! Nu-mi vine sa cred cat de repede am reusit sa va povestesc ultima luna ... de-a dreptul trist ... daca vor continua sa se reduca amintirile in ritmul asta, cred ca voi ajunge acasa si cand ma veti intreba cum a fost in Paris voi mai putea spune doar: minunat ... si de fapt, nici un cuvant nu ar putea descrie cum ma simt aici ... ce mi-a placut mie la inceput, dar ce imi place acum ... ceva pot spune inca de pe acum in gura mare si cu certitudine: I'LL ALWAYS HAVE PARIS ...
