December 31st, year-end summary

Flights taken, two. (v good :-))

Disneyland visits, one.

Flats I've lived in, four.

Months spent in Paris, five.

Dreams I've lost, some.

Dreams I've gained, too few.

Car accidents, one.

Mountains I've climbed, two.

People I would have wanted to meet again, one.

Regrets I got rid of, one.

Regrets I still have, two.

Bronchitis, one.

Very dear persons that I have pushed away, one.

Broken bones, none (and proud about this).

Studies begun, one.

... well, summing up, 2008 doesn't seem to have been such a bad year at all, but there are things I prefer not to enumerate on my list so I can just say this year has been more than awkward and therefore I hope 2009 will be at least a little bit better!

Wishing you all the best!

Yours, F. xoxo

The End ... Fin ... Ende

How do we know when to let go?
How do we know when to stop fighting and move on?
How do we know when some things are just not meant to be?
Should we keep on fighting for a hopeless case? Is this really the best we can do?
Life is no movie, so don't wait to see the final credits and then THE END ... life is not even a novel, where we know exactly that a chapter is over and a new one is going to begin ... and as probably most of us know, there are no happily ever afters in our world, so let's just face reality ... something is over, when you feel you're no longer on the top of hill, but moving downwards, and no matter how hard you struggle to get back to the top, you just keep falling faster and faster! Well, my dear ... that is the very moment when you need to pack up your memories and go ... just go, never mind if you don't know where you're going, because leaving is the first step you have to do, if you want to arrive somewhere! So go, my friend, leave before the song is over, leave while you can still hum that melody without feeling a bitter taste upon your heart and don't be afraid 'cause there are still so many songs in you that will be sung ...

Die Musik

andreea ross-moon river
Asculta mai multe audio Muzica »

"Die Musik drückt das aus, was nicht gesagt werden kann und worüber zu schweigen unmöglich ist."

Things you've never done ...

“Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.”

Mark Twain

Immortal beloved - Ludwig van Beethoven

Beethoven's Immortal Beloved Letters

The Origin of the Letters

In the summer of 1812, advised by his physician, Beethoven goes to the Czech resort, Teplitz. Even though the summer spent here didn’t have any positive influences on his state of health, it was very fruitful in memorable and interesting encounters. One of those encounters was the one between Beethoven and German poet Johann von Goethe. But the summer of 1812 is also important because it was the time when Beethoven wrote a set of mysterious letters that created numerous commentaries and assumptions among Beethoven scholars. The letters are known as “The Immortal Beloved Letters”
While there are no certainties regarding the subject, there are a number of preferred candidates for the Immortal Beloved title.These are Giulieta Guicciardi, Thereza von Brunswick, Amalia Seebald and Antonie Brentano. All of these women are known to have been the object of Beethoven’s affection at one time or another. However, recent research has lead to the conclusion that the immortal beloved is almost certaintly the last of the candidates presented above, Antonie Brentano.
The letters were found in his effects after his death.


The Letters
July 6, in the morning
My angel, my all, my very self - Only a few words today and at that with pencil (with yours) - Not till tomorrow will my lodgings be definitely determined upon - what a useless waste of time - Why this deep sorrow when necessity speaks - can our love endure except through sacrifices, through not demanding everything from one another; can you change the fact that you are not wholly mine, I not wholly thine - Oh God, look out into the beauties of nature and comfort your heart with that which must be - Love demands everything and that very justly - thus it is to me with you, and to your with me. But you forget so easily that I must live for me and for you; if we were wholly united you would feel the pain of it as little as I - My journey was a fearful one; I did not reach here until 4 o'clock yesterday morning. Lacking horses the post-coach chose another route, but what an awful one; at the stage before the last I was warned not to travel at night; I was made fearful of a forest, but that only made me the more eager - and I was wrong. The coach must needs break down on the wretched road, a bottomless mud road. Without such postilions as I had with me I should have remained stuck in the road. Esterhazy, traveling the usual road here, had the same fate with eight horses that I had with four - Yet I got some pleasure out of it, as I always do when I successfully overcome difficulties - Now a quick change to things internal from things external. We shall surely see each other soon; moreover, today I cannot share with you the thoughts I have had during these last few days touching my own life - If our hearts were always close together, I would have none of these. My heart is full of so many things to say to you - ah - there are moments when I feel that speech amounts to nothing at all - Cheer up - remain my true, my only treasure, my all as I am yours. The gods must send us the rest, what for us must and shall be -
Your faithful LUDWIG

Evening, Monday, July 6
You are suffering, my dearest creature - only now have I learned that letters must be posted very early in the morning on Mondays to Thursdays - the only days on which the mail-coach goes from here to K. - You are suffering - Ah, wherever I am, there you are also - I will arrange it with you and me that I can live with you. What a life!!! thus!!! without you - pursued by the goodness of mankind hither and thither - which I as little want to deserve as I deserve it - Humility of man towards man - it pains me - and when I consider myself in relation to the universe, what am I and what is He - whom we call the greatest - and yet - herein lies the divine in man - I weep when I reflect that you will probably not receive the first report from me until Saturday - Much as you love me - I love you more - But do not ever conceal yourself from me - good night - As I am taking the baths I must go to bed - Oh God - so near! so far! Is not our love truly a heavenly structure, and also as firm as the vault of heaven?

Good morning, on July 7
Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us - I can live only wholly with you or not at all - Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits - Yes, unhappily it must be so - You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart - never - never - Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life - Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men - At my age I nedd a steady, quiet life - can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day - therefore I must close at once so that you may receive the letter at once - Be calm, only by a clam consideration of our existence can we achieve our purpose to live together - Be calm - love me - today - yesterday - what tearful longings for you - you - you - my life - my all - farewell. Oh continue to love me - never misjudge the most faithful heart of your beloved.
ever thine
ever mine
ever ours

Epilog

Edith Piaf - Non, je ne regrette rien
Asculta mai multe audio Muzica »

A fost odata ca niciodata ... asa incepe si povestea mea acum, cand sunt intrebata cum a fost semestrul petrecut in Paris. Am facut o pauza mai mult decat lunga de la scris si nu atat pentru ca nu simteam nevoia sa impartasesc cu voi trairile mele, ci mai degraba pentru ca ma simteam incapabila sa exprim ceva in cuvinte. De asta rog frumos si pe cei cu care m-am intalnit deja pe viu, sa nu mi-o ia in nume de rau daca nu am povestit foarte multe despre Paris, dar chiar nu stiu ce as putea sa spun, decat ca a fost o experienta cu totul si cu totul aparte: am trait si bune si rele, mi-am facut prieteni noi si am pierdut pe altii, m-am aventurat intr-o lume necunoscuta, crezand ca tot ce zboara se mananca ... ei bine, sa afli ca nu e asa nu e tocmai o experienta placuta, dar cu siguranta e ceva necesar si nu regret nici un moment din tot ce am trait. Am aflat ca nu poti fi cu adevarat fericit atunci cand nu ai pe nimeni alaturi; am aflat ca oamenii de la care te asteptai cel mai putin, ei iti sunt alaturi atunci cand ai nevoie; am aflat ca e mai bine sa nu visezi cu ochii deschisi, pentru ca visul nu se va implini niciodata si cu cat a fost mai dulce visul, cu atat e mai amara dezamagirea; am aflat ca nu primesti nimic pe lumea asta fara sa platesti un pret; am aflat ca totul se intampla cu un scop ... pe care la momentul respectiv il intelegem mai mult si mai putin; am aflat ca degeaba ne inversunam impotriva destinului si ne plangem de mila asteptand sa fim salvati, pana la urma tot noi suntem cei care trebuie sa ne stergem lacrimile si sa ne imbarbatam; am aflat ca nu trebuie sa dai niciodata mai mult decat ti se cere, pentru ca in final nu vei mai ramane cu nimic; am aflat ca distanta omoara totul si am mai aflat ca dupa furtuna, cerul va fi mai senin ca oricand ...

Pas de nouvelles, bonnes nouvelles ...

Ludovico Einaudi - Dietro Casa

Mi s-a facut dor sa va scriu ... asa dintr-o data, sedeam la birou si traduceam si un miros mi-a trezit simturile ... pai ce? numai Proust sa aiba Madeleina lui? (in romana cred ca se scrie madlena, ma scuzati daca nu stiu care e forma corecta) Eu nu am voie sa am si eu Madeleina mea? Vreti sa stiti ce m-a trezit? Mirosul ploii ... da, stiati ca ploaia miroase, nu? Bine, nu ploaia in sine, dar tot praful acela pe care il spala din aer, mirosul de apa cand atinge soseaua incinsa ... mhmm ... mi-era dor de el si sincer nu stiu de cand nu l-am mai simtit! Nici nu observasem ca ploua, atat de adancita eram in teme ... oricum nu e nici un bai, ba chiar din contra, pentru ca de cateva zile ne perpeleste Dumnezeu in orasul iubirii ... eu inteleg ca e luna mai deja, inteleg ca de la atatia indragostiti ce-si marturisesc iubirea pe stradutzele inguste ale Paris-ului se incalzeste atmosfera pe aici, dar la o canicula de asta nu ma asteptam ... nu inca!!! De vreo cateva zile ma tarasc dintr-un loc intr-altul intr-o semiagonie si ma rog sa vad cate un norisor pe cer ... degeaba ... pana acum! Ahhh ... mi-am deschis larg usa de la balcon si m-am gandit ia sa scriu eu celor de acasa ... nu stiu de ce, dar mirosul asta imi aduce aminte de casa ... si uite asa ma vad obligata sa innod firul de unde l-am lasat!

Ce am facut de cand nu am mai dat pe aici? Sa fi fost atat de ocupata incat sa nu gasesc nici macar 10 minute sa mai actualizez blogul? Stiti cum e ... timpul ti-l faci si tot numai 24 de ore avea ziua si pentru Einstein si pentru Da Vinci ... si uite ce bine au stiut ei sa profite de el, nu ca muritoarea de rand, de mine ...

Nu timpul ma opreste si chiar mi se pare ca prea mult se vorbeste in secolul nostru despre timp: nu am timp sa fac aia sau aia, nu mi-a ajuns timpul, nu imi gasesc timpul, am tot mai putin timp, timpul zboara, timpul fuge ... timpul timpul timpul ... dar el saracul cu ce a gresit? E tot la fel de lung, de lat, de rotund sau de patrat cum era si pe vremea bunicilor nostri ... si nu se mai plangea lumea atat ... nu el zboara, ci noi il pierdem! DA! Il pierdem en gros ... un film ne costa: 1,5-2 ore; drumul la servici/scoala si inapoi: 1-2 ore; cumparaturi: 1-2 ore etc etc si nu in ultimul timp cel mai si cel mai mare dusman al timpului nostru: internetul/calculatorul! Ei bine nu timpul zboara ... ci noi uitam de el, uitam de noi si apoi ne plangem ...

"Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpâneşte el tehnica, ci tehnica stăpâneşte pe om. Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur." (O.Paler)

Da, si eu sunt singura ... si o stiu ... imi vad colegii la scoala? Mai ies la un suc din ani in pasti? Iar la finalul zilei ma intorc acasa si deschid calculatorul sa vorbesc cu cei dragi ... dar in jurul meu e liniste, pustiu, singuratate ...

Si tocmai de asta ... ma opresc aici cu filosofatul, altfel risc sa va fac sa inchideti pagina inainte sa-mi fi inceput povestirea ... pentru cei care ati mai ramas inca cu mine am sa va povestesc pe scurt ce am mai facut de la ultima noastra "intalnire" virtuala ... am mai fost in doua excursii: una la 3 castele de pe valea Loirei, iar a doua la Havre si la Honfleur (la Canalul Manecii), tocmai unde se varsa Sena in mare/ocean ... nici nu stiu cum sa ii zic pentru ca nu stiu daca e mai aproape de Atlantic sau de Marea Nordului ... trebuie sa ma uit pe o harta :D.

Ce sa mai? Au francezii astia un gust pentru tot ce e frumos, iar castelele de pe valea Loirei nu fac exceptie de la regula ... din cate am inteles sunt vreo 42 de castele in total, dintre care noi am vizitat 3 ... pe unele le-am vazut de la departare, dar credeti-ma pe cuvant ca trei castele intr-o zi e sora cu jogging-ul ... mai mult am fugit, decat am stat sa savuram si noi peisajele, gradinile si expozitiile ...

Primul pe lista: Chenonceau - de care imi amintesc ca ni s-a spus ca e proprietate privata ... probabil asa se explica buchetele imense de flori sau diferitele decoratiuni florale, naturale bineinteles, din fiecare camera. Asta mi-a ramas intiparit in minte ... ce frumos mirosea cand intrai intr-o camera decorata in culori deschise si se simtea parfumul unui buchet imens de crini albi ... apoi in alta camera, decorata cu rosu era plasata pe semineu o vaza plina cu trandafiri rosii ... si in fiecare camera era alt decor, alte flori, alte parfumuri ... frumos!!!

Al doilea: Chambord - superb, dar prea scurt timpul la cat de multe ar fi fost de vazut. La asta mi-a ramas in minte ca avea o terasa frumoasa sus, intre multimea de turnuri si turnuletze, de unde se vedeau foarte frumos imprejurimile ...

Al treilea: Blois - aici deja ne-a cam lasat energia ... si abia ne mai taram prin camere sa vedem diferitele expozitii: de mobila, de portelan, de arme ... etc.

Apoi au venit parintii la mine ... maaaare bucurie pe capul meu ... am incercat sa le arat cat mai multe in putinul timp, pe care l-au petrecut aici, incat am impresia ca i-am cam obosit si sper sa fi pastrat o amintire frumoasa Parisului si nu una de goana nebuna printr-un oras arhiplin de turisti ... si nu numai.

Ultima excursie a fost la Havre si la Honfleur ... la Havre am avut ocazia sa ne balacim putin picioarele in apa marii si sa ne prinda pentru prima data soarele ... mi s-a facut dor de mers la mare, sa stai pe plaja si sa simti mirosul de apa sarata ... mhmm ...

Asa, apoi am mers la Honfleur unde pe cat era de vechi orasul (in stil medieval, cu case micutze, lipite una de alta, dar foarte foarte dragutze si bine intretinute), pe atat erau de noi masinile ce se plimbau pe acolo ... pe cuvant, nici sa fie expozitie de masini ... mda, oricum, am inteles ca e locul unde multi francezi cu dare de mana, si nu numai francezi, vin sa isi petreaca week-end-urile dupa o saptamana stresanta ... saracii, vai de capul lor!!!

Noi am facut o croaziera cu un vaporas pe Sena, pe sub Pont de Normandie, un pod urias ce leaga malurile Senei si are o lungime de aprox. 2 km si o inaltime de vreo 800 m ... impunator, ce-i drept ... si nu foarte placut sa treci peste el, cand abia ii vezi capatul, de fapt nici nu il vezi, pentru ca are o forma putin curbata ... hmm, cum sa va explic? deci capetele sunt mai jos, decat mijlocul ... mda, certati-ma ca am explicat mai mult de-o gramada, dar cred ca imi lipsesc termenii tehnici! :D

Apoi a fost Eli Meli pe la mine si uite asa am mai facut o tura, mult mai scurta ce-i drept, prin Paris si ne-am ales si cu o portie buna de soare ...

Wow ... am terminat! Nu-mi vine sa cred cat de repede am reusit sa va povestesc ultima luna ... de-a dreptul trist ... daca vor continua sa se reduca amintirile in ritmul asta, cred ca voi ajunge acasa si cand ma veti intreba cum a fost in Paris voi mai putea spune doar: minunat ... si de fapt, nici un cuvant nu ar putea descrie cum ma simt aici ... ce mi-a placut mie la inceput, dar ce imi place acum ... ceva pot spune inca de pe acum in gura mare si cu certitudine: I'LL ALWAYS HAVE PARIS ...

Il mio canto libero ... sei tu

ascultati melodia asta in timp ce va plimbati printre randurile scrise mai jos ...

Pentru cel mai dulce copilas ...

Draga Sis, dupa cum ti-am promis, incerc sa iti spun in toate modurile si pe toate caile posibile LA MULTI ANI, macar un pic sa compensez pentru lipsa mea acolo ... nu stiu ce ti-as putea oferi ... in principiu ai cam tot ce iti trebuie, iar ce iti mai lipseste nu sta in puterea mea sa iti ofer ... asa ca, uite, ti-am facut niste poze azi la turnul Eiffel, pentru ca tu nu ai mai apucat si stiu ca ai plecat neimpacata de aici ...

Asa ... si acum sa reinnodam firul povestirii unde l-am lasat ultima data ... acum doua saptamani am parasit pentru o zi Parisul pentru a merge la Fontainebleau ... nu mai stiu cand, cum si de ce auzisem de castelul asta, cert e insa ca aveam niste asteptari foarte mari .. poate ca asta a si fost motivul principal pentru care am fost cam dezamagita de ceea ce am vazut. Nici vremea nu a prea tinut cu noi pentru ca imediat ce am iesit cu autocarul din Paris, a inceput sa ploua si nu s-a mai oprit pana ziua urmatoare. Castelul in sine e chiar dragutz, n-am ce spune, dar modul de prezentare al camerelor si al obiectelor de arta m-a cam dezamagit ... inchipuiti-va: o camera cu peretii spalaciti si cu trei scaune protejate de o sfoara, ca nu cumva sa ii treaca turistului obosit prin cap sa se aseze pe ele, reprezenta candva camera de asteptare pentru audientele cu regele/regina/Papa etc. etc. ... sincer, or fi scaunele alea valoroase si or fi vrand ei sa pastreze cat mai mult din autenticitatea epocii respective, dar mie asta nu mi se pare vrednic de aratat turistilor. Oi fi eu mai insensibila in ceea ce priveste asta, o fi, nu neg, dar parca te astepti sa vezi mai mult fast ... ca totusi au trait conducatori de tari acolo si nu orice om de rand. Unele camere, precum dormitoarele, erau intr-adevar foarte brizbrizate si impopotonate, parca prea de tot ... Apoi geamurile erau acoperite fie de perdele, fie de folii lipite pe ele, iar camerele erau luminate foarte foarte modest ... asa incat, nu stiu, mie totul imi parea prafuit, invechit, neintretinut, parca uitat in voia sortii ...

Gradinile insa ... minunate ... simple, dar frumoase tocmai din aceasta cauza ... dar cu ploaia torentiala, ce sa ne putem noi plimba prin ele? Ne-am inghesuit doua sub o umbrela si ne-am plimbat pana ne-am udat bine de tot si ne-a pierit orice curiozitate de a mai cauta mistere prin gradina Dianei sau gradina engleza.

Apoi ne-au dus intr-un satuletz din apropiere sa admiram nu stiu ce padure ... va dati seama ca pe ploaia respectiva, si uzi cum eram toti, numai in padure nu ne mai venea sa mergem. Dar asa scrie in plan, asa trebuie sa facem ... asa ca ne-au scos frumos pe toti din autocar si ne-au spus sa revenim in 2 ore ... am plecat care mai de care mai "incantati" de ideea geniala si ne-am indreptat spre "centrul" satului unde ne-am asezat sa mancam si am intalnit cel mai original meniu din viata mea. Chelnerita a venit sa ne intrebe ce vrem si noi i-am cerut si noi, ca tot omul, sa ne aduca un meniu, ca doar nu eram de-ale locului ... si a venit cu asta ...

Apoi am stat la coada si am mancat ... "chichi" [a se citi: shishi] parca ii zicea ... sper sa nu fi spus acum o mare prostie :D, dar parca asa ii ziceau: un fel de aluat dat printr-o masina ca sa ia forma unui carnat, apoi prajit in ulei si dat prin zahar ... totul arata cam asa si ce-i drept e foarte bun la gust, dar cam greu ...

Dupa asta a urmat vizitarea unei bisericutze foarte foarte mici (cred ca cea mai mica pe care am vazut-o vreodata), decorata in interior de Jean Cocteau ... in curtea bisericutei erau plantate diferite plante medicinale ...

Apoi ne-am intors in Paris si am mers direct acasa sa ne punem la uscat hainele si amintirile, pentru zilele ce urmeaza sa vina ...

So close ...

Nightlife ...

Da Eli Meli ... aici ai tu dreptate, ce as mai putea spune in apararea mea? ... azi e deja poimaine ... si intr-adevar suna ciudat :D dar asa e! Din pacate insa, trebuie sa te dezamagesc pentru ca nu mai am alte basme pentru tine. O fi viata aici roz, dar sá nu crezi ca aici toate visele devin realitate. Cum am scris si in descrierea mea, am plecat si eu in lumea mare sa imi invat visele sa zboare ... dar cand am ajuns aici si am deschis geamantanul, mi-am dat seama ca pe unele le uitasem acasa, altele s-au pierdut pe drum, iar din cele care mi-au mai ramas nu sunt toate capabile sa prinda aripi ... dar nu conteaza, am mai cules altele de pe aici si important e ca la intoarcere sa nu fie mai gol bagajul decat la sosire ... atunci voi putea spune ca nu am pierdut nimic. :)
Mersi mersi de comparatia cu Alba ca Zapada ... insa incep sa intru la banuieli ... nu esti nici pe departe prima care imi spune asa ... any special reason???
Vaai ca nu stiu ce sa va povestesc ... in timpul saptamanii nu prea se intampla mare lucru pe aici si abia de cateva zile s-a mai indreptat vremea, deci ca sa fiu sincera, nu prea am facut mare lucru in ultimele zile. Dar ia sa va povestesc eu despre viata de noapte din Paris ... mda ... de unde sa incep? Organizarea francezilor ... sau si mai bine, punctualitatea lasa foarte mult de dorit. Bine, eu ca romanca nu ma pot plange, ca nici in Romania nu e situatia mult mai buna, dar aici e ceva absolut normal. Daca afli ca la ora 22.00 incepe o petrecere, ai face mai bine sa nu apari inainte de 23.00, daca nu vrei sa fii tu cea care deschide clubul. Pe site-ul de internet scrie intarea gratuita sambata pana la ora 00:00??? ... nu-i nimic, ce scrie pe site nu conteaza! Important e ca ati venit, stati la coada la intrare ... e sambata ... dar nu e valabil ce am scris pe site! Frumos!!! Apoi lumea ... valeu!!! (cum ar spune romanul) Trebuie sa ai grija la fiecare privire pe care o arunci, pentru ca s-ar putea sa trezesti in doi timpi si trei miscari cu un personaj agatat de gatul tau si nu stii cum sa il mai dai jos ... se pare ca nu intelege nici engleza, nici germana si .... nici franceza? Si parca nu iti vine sa apelezi la limbajul semnelor cand vezi pachetele de muschi de pe bratele lui! Atunci te apuci sa te agati de bratul unei prietene si in cel mai rau caz ... mai spui si ca sunteti impreuna ... :))) ha ha, uneori iti vine sa apelezi la cele mai extreme modalitati de scapare. In Paris nu exista: am iesit doar sa dansez si sa ma simt bine ... se presupune ca daca ai iesit in oras, ai iesit la agatat ... si daca te-ai mai si putzuluit un pic, scopul tau in viata e clar ... sau asa pare a fi!
Intrarea in cluburi e destul de scumpa, intre 15-20 €, dar trebuie sa stii exact in ce zile si unde sa mergi, pentru ca mai ales pentru fete, sunt mereu oferte de genul: Ladies Night, sau intrare gratuita pana la o anumita ora, etc. Poze? Nu am ... si va spun si de ce ... alta escrocherie a cluburilor de noapte e garderoba. Si anume ... intri in club si esti directionat imediat spre garderoba, unde nu iti lasi doar haina, ci si poseta, pentru ca daca nu ai fost inspirat sa iti cumperi o poseta de marimea unui portofel, ti se interzice sa o iei cu tine in club. De ce? Nu stiu ... pentru ca si asa te verifica la intrare sa nu aduci bauturi cu tine ... si doar nu il rog pe nenea bodyguard sa imi tina el geanta, ca sa pot dansa. Ma descurc foarte bine si cu ea ... si sincer mi-e mai usor sa dansez cu o poseta pe umar, dacat cu buzunarele umflate de portmoneu, mobil, chei, ruj, etc. Dar no ... cum se spune: When in Paris, do as the Parisians do ... and so I will ... ;)
Bisous :*

P.S. Cu pozele raman datoare :D!

Once upon a dream ...

Revin revin revin ... cu fortze noi si cu o groaza de lucruri de povestit! De-as stii de unde sa incep ... a fost odata ca niciodata sisilein la mine si de atunci inca incerc sa ma odihnesc, no offense sis! :D Desi a stat aproape 2 saptamani, au fost atatea de vazut ... dar cel mai si cel mai important: am fost in DISNEYLAND!!! Vai, deci nu am cuvinte! Dupa ce vazusem atatea desene de la ei, mi-a venit in sfarsit vremea sa joc si eu un rol ... sau cel putin asta ti-e impresia de cum pasesti dincolo de intrarea in parc ... nu mai esti tu, revii la copilarie si la visele de atunci, te asezi la aceeasi coada cu copiii si te uiti urat la pustiul de langa tine, daca se impinge sa ti se bage in fatza, desi e cu 3 capete mai mic si iti dai seama ca il impresionezi cu o singura privire ... vai, ce frumos a mai fost!
Ne-am trezit la 7 dimineata si am plecat pe la 8 si ceva de acasa ca sa ajungem acolo pe la 10 si nu cred ca va vine sa credeti, dar am iesit la 10 seara din parc ... obosite, dar cu gura pana la urechi! :) Nici nu stiu ce sa va povestesc: atractia principala e castelul roz din "Frumoasa din padurea adormita", care e plasat in mijloc si pe care il stiti sigur cu totii, pentru ca apare la inceputul fiecarui film Disney. Sa va explic cum e impartit totul: exista doua parcuri Disneyland Park si Walt Disney Studios Park, in care nu am mai ajuns din pacate ... si de fapt nici pe primul nu l-am vazut in intregime. Deci Disneyland Park e impartit astfel: Frontierland, Adventureland, Discoveryland si Fantasyland si o strada principala, care duce direct la castelul cu pricina. Ce sa mai? Ai ce face acolo cateva zile, fara sa te plictisesti ... ne-am plimbat, am stat la cozi (din pacate stai mai mult la cozi, decat inauntru pe trenuletze), am visat prin castelul printesei, ne-am ratacit prin lumea lui Alice, am zburat peste Londra alaturi de Peter Pan, ne-am atasat de Pinocchio, am muscat din acelasi mar cu Alba ca Zapada, ne-au trecut toti fiorii in casa cu fantome, am strigat, am ras ... am uitat de noi ...
Va las in lumea viselor ... eu ma retrag si va povestesc maine mai departe!
Bisous dragii mei! :*

Dulce melancolie ...

"Melancolia este fericirea de a fi trist ..." (O.P.)

Ai simtit vreodata lipsa unei persoane stand inca alaturi de ea? Stii ca e acolo langa tine, o vezi si o simti ... si totusi nu poti scapa de acel sentiment apasator de goliciune, care stii ca te va cuprinde in momentul plecarii. Cum poti simti in acelasi timp atat prezenta, cat si lipsa cuiva? Stai langa Ea si te simti fericit, ca in momentul imediat urmator sa te incerce o tristete de nedescris si o singuratate, care nu isi are nici o justificare! Ah ... daca urasc ceva pe lumea asta, urasc despartirile!!! Momentul acela in care stai in gara, in aeroport, in autogara sau pur si simplu in fata unei usi ... acel moment, care se intinde la nesfarsit cand ai vrea sa lasi totul cat mai repede in urma, respectiv care trece cu viteza luminii cand ai impresia ca in momentul in vei face primul pas sa pleci ti se va sfasia inima.

Da ... urasc plecarile ... si acel moment vesnic nepotrivit ... dar daca nu am pleca, nu am avea unde ajunge si nici unde ne intoarce ... macar atata consolare!

Mi-e dor ... mi-e dor de Paris! Stiu ... cum sa imi fie dor de Paris cat sunt inca aici si stiu ca voi mai sta inca trei luni si cateva zile? Mi se spune mereu: lasa ca te poti intoarce cand vrei tu ... si sigur o vei face! Da, imi inchipui ... dar nu va mai fi niciodata la fel! "Tot ceea ce pierdem pierdem pentru totdeauna ... si ceea ce nu traim la timp nu mai traim niciodata ..." (O.P.) Nu e vorba doar de orasul in sine, care va fi la fel si peste cativa ani ... cu mici schimbari insesizabile ... e vorba de toate detaliile puse cap la cap: studentia, varsta, primavara, prietenii etc. etc. in sensul asta, pot sa ma intorc oricand, dar stiu sigur ca niciodata nu va mai fi la fel. Eu voi fi alta, voi vedea totul cu alti ochi si nu voi mai avea mare lucru de descoperit ... doar de redescoperit ... iar fiecare loc va fi incarcat de amintiri, imagini ale unor vremuri apuse ... vremuri frumoase ... dar vremuri ireversibile!

Se spune ca fericirea nu stii niciodata cand o ai, poti doar sa ti-o amintesti ... Asa sa fie oare?

Friends, snow and chocolate ...

"Adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura, dorind fara masura, imdraznind fara masura, iubind fara masura ..." (O.Paler)

Dragii mei ... m-am mutat! Din nou ... stiu ... cred ca e un mic blestem al vietii mele, sa fiu mereu pe drumuri! Abia ce m-am mutat in Austria, apoi am plecat spre Paris unde am schimbat deja doua locuinte, dar sa speram ca aici se va opri! O sa va arat poze cu camera mea, dar deocamdata am musafiri si e cam mare densitatea aici pe m2 :P! Exact acum o saptamana am schimbat locuinta si cum trebuia sarbatorita o asemenea schimbare am si iesit la o petrecere pe un vaporas pe Sena ... mhm ... un vis, sa te plimbi cu vaporasul noaptea, sa asculti o muzica pe care nu poti sta locului iar cand iesi sa te racoresti sa vezi orasul luminilor in fata ochilor!
Dar sa stiti ca atunci cand am plecat noi de la petrecere luminile de la turnul Eiffel erau stinse si arata totul asa pustiu ... se pare ca pana si in orasul luminilor vine o clipa unde se sting luminile si doar stelele mai raman de nadejde!
Marti a venit sis la mine cu o foamete mare de cultura si nu numai ...:P m-a amuzat tare lista ei de prioritati in Paris: Vreau sa vad Louvre, Sacre Coeur, Moulin Rouge etc etc si Pizza Hut! :))) Deocamdata am fost doar la Louvre pentru ca am fost plecate doua zile in sudul Frantei si in Elvetia, la Thonon les Bains si in Geneva ... nu am cuvinte sa va spun ce frumoasa e Geneva ... si curata ... si ce frumos se vad muntii cu zapada ... si ce ciocolata buna se gaseste acolo la tot pasul ... mhm ... un oras unde nu m-as supara sa locuiesc vreodata pentru ca acolo gasesti cele mai importante lucruri: timp (cunoscutele ceasuri elvetiene), bani (siguranta bancilor elvetiene e renumita in toata lumea) si ciocolata ... o tara perfecta, nu? :P dar sa nu incep sa visez, ca nu e momentul ... abia ce m-am trezit! :P
Dupa cum va spuneam, ieri am fost la Louvre ... ce sa mai? Frumos, imens ... expozitii pentru gusturile fiecaruia ... dar obositor ... obositor atat din cauza intinderii pe mii si mii de metri patrati pe diferite etaje, cat si din cauza ca sunt atat de multi oameni care se deplaseaza in toate directiile posibile! Am auzit ca daca ai sta 5 secunde in fata fiecarei opere de arta din muzeu, ti-ar trebui 5 luni zi si noapte sa il vezi in intregime ...
Va las acum ca ma asteapta o zi lunga ... va pup si va imbratisez din frumosul Paris! :*

Viata unui om este o gura de aer ...

Inainte de toate ... dati drumul la boxe sa va delectez urechile cu o melodie absolut superba ... :)

"Viata unui om este o gura de aer "... spunea Octavian Paler ... poate ca nu toti sunt de acord cu mine, dar mie imi place Paler la nebunie ... e incredibil cum reuseste sa exprime in cuvinte ceea ce cu totii simtim de fapt, dar suntem neputinciosi sa ne exprimam! Asa ca de acum, va voi delecta fie ca vreti, fie ca nu, de fiecare data cu cateva cuvinte ale lui!
Pentru azi am ales "Viata unui om este o gura de aer ..." pentru ca vacantza mea de primavara nu a fost chiar atat de insorita cum mi-as fi dorit, nici la propriu si nici la figurat! Vremea nu a tinut deloc cu mine, sa vedem maine, de baba mea ... si pe deasupra, miercuri am avut un accident de masina pe autostrada! Eram cu o prietena cu masina pe drumul catre Paris si a intrat un tir in noi ... ideea e ca am scapat ca printr-o minune fara nici o zgarietura, pe cand masina e praf si pulbere si nu cred ca mai poate fi reparata! Da ... se pare ca ingerii nostri pazitori au fost mai puternici, decat mi-as fi putut imagina vreodata! Pe moment nu stiu, nici nu eram socata ... am vorbit cu soferul camionului, care nu vorbea decat germana, ne-am intors acasa ... si cand am ajuns in camera ... m-am blocat! Abia atunci cred ca am inceput sa realizez ce s-a intamplat ... am stat toata ziua in pat si nu mi-a mai trebuit nimic ... dar a trecut si asta! Am tot incercat sa imi amintesc ce am gandit in momentul accidentului ... dar nu reusesc nicicum ... ea se gandea la copiii si la prietenul ei ... eu, am impresia ca nu m-am gandit la nimik! Probabil stiam ca nu o sa mor ... sau poate m-am gandit si nu imi mai amintesc ... nu mai stiu, sincer! Dupa accident m-am gandit la multe ... dar asta cred ca e inevitabil!
Si ca sa fie totul facut ca la carte, la scurt timp dupa accident am fost in cimitirul Pere Lachaise ... stiu, putin cam sumbru si cam macabru, dar atata timp cat nu mergi singur, e ok! Voi incerca sa fac mai jos un slide show pentru ca sunt prea multe imagini, pe care vreau sa vi le arat ... Am vazut mormantul lui Oscar Wilde (care e plin de urme de buze rujate ... de ce, nu stiu nici eu, sincer ... si tre sa fii putin sarit de pe fix sa faci asa ceva, mai ales ca nu a fost un star de genul Jim Morrison ... dar ma rog ... gusturile nu se discuta), Marcel Proust, Frederic Chopin, Jim Morrison (al carui mormant m-a dezamagit ... e atat de mic si de bine ascuns ... nu iti spune mai nimik ... dar pentru aia e inconjurat de un gard si e pazit de gardieni ... ma rog ... no comment), Victor Noir (despre care se spune ca ajuta femeile care nu pot avea copii ... trebuie doar sa mergi si sa te asezi pe mormantul lui ... mda ... no comment si aici), Edith Piaf etc etc. Ca sa fiu sincera, cel mai mult mi-au placut aleile intortocheate si poezioarele scrise pe morminte. Chiar ma gandeam, pe morminte nu gasesti niciodata cuvinte de ura sau de dispret ... sunt tot timpul declaratii de iubire, de la copii catre parinti sau si mai trist, de la parinti catre copii, de la Ea catre El si invers ... sau pur si simplu cateva cuvinte general valabile, cum gasesti langa mormantul lui Edith Piaf: "Dieu reunit ceux qui s'aiment!" (Dumnezeu ii reuneste pe cei ce se iubesc!) sau "Que devient le reve quand le reve est fini?" (Ce se alege dintr-un vis, cand visul se termina?) Cate amintiri si cate sentimente se ingroapa in cimitire ...

"Port in mine, fara sa stiu, un adevarat cimitir in care se afla tot ceea ce am uitat ca am vazut, ca am auzit, ca am fost!" (O. Paler) dar cum tot el spunea : Pamantul e singurul loc unde se poate crea Paradisul ... asa ca sa ne bucuram ca suntem inca aici si sa ne straduim sa ne cream propriul nostru Paradis ... asa cum si-l doreste fiecare!
Sa visati frumos, dragii mei! Va imbratisez cu drag de departe ...
A voastra,
Flavia

Cine moare???

CINE MOARE?

de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

A venit vacantza ...

Cum cantam cand eram mici? ... "A venit vacantza cu trenul din Franta ..." nu-i asa? Ei bine, acum a venit vacantza chiar aici, in Franta ... cu ce ocazie, nu stiu, cert e insa ca saptamana asta am vacantza si e ataaaat de bine ... m-am plimbat prin Paris, am facut poze, am facut prajituri ;)) haha, funny, I know, dar imi era dor sa gatesc si sa vad ca cineva se bucura ... si credeti-ma ca nimeni nu se poate bucura mai frumos decat copiii! Cata rabdare au cand stau langa tine si iti urmaresc fiecare miscare, incercand si ei sa ajute cum pot, dar incurcandu-te mai mult ... bineinteles, nu e nevoie sa le taiem aripile criticandu-i, ci le multumim si le aratam cum trebuie facut sau ne prefacem ca ar fi mai util daca ne-ar ajuta la altceva, care e de fapt mult mai greu decat ceea ce vroiau ei sa faca! :) Ah mami, probabil cat ne-ai mai mintit si tu in privinta asta si ce importante ne mai credeam, facand lucruri pe care tu "nu le puteai face" sau iti era foarte greu sa le faci fara ajutorul nostru! :*

Ieri am fost in Paris, la plimbare cu Adelaide si cu baiatul cel mic (in poza din dreapta) si am trecut si pe la viitoarea mea locuinta sa mai rezolv ceva amanunte birocratice. Apoi ne-am asezat intr-o cafenea, am povestit de parca nu ne-am vedea in fiecare zi, am fost la cumparaturi, dupa care ne-am intors terminati acasa! Ahh, de-ar tine si vremea cu noi, bine ar mai fi! Eu inteleg ca sunt babele - sa nu uitati sa va alegeti una - dar totusi, asa vreme schimbatoare mai rar: te trezesti dimineata si ploua cu galeata, la ora 12 e un soare orbitor, dupa care la ora doua ploua iar ... deci imi pot imagina cum imi va merge anul asta :p hehe, ba nu, ca baba mea e pe 9 ... sa vedem ce surprize imi rezerva! ;)
V-as povesti mai multe, dar nu mai am ce ... se intampla multe pe aici, unele s-ar putea sa va intereseze si pe alea vi le povestesc, altele nu cred ca va intereseaza iar in a treia categorie intra lucrurile pe care nu le inteleg ... si nici nu cred ca ma mai obosesc sa le dau de cap ... c'est la vie ... nu putem sa avem, sa stim si sa intelegem totul, altfel unde ar mai fi misterul, pai nu? :p
Aaaa, ba da, inca ceva ... mi-am amintit ca acum cateva zile, in timp ce ma plimbam, am descoperit cel mai frumos loc de pe lume ... eh, exagerez, va dati seama, dar am descoperit un loc atat de simplu si poate tocmai de asta si atat de frumos si romantic ... va pun o poza mai jos ... e insulitza aia pe care o vedeti, adica e vorba de capatul ei ... nu stiu de ce, desi e in centrul Parisului, parca e atat de linistita si de retrasa ... imi place pur si simplu, nu am nevoie de motive si de explicatii, ca vad ca nu dau nicicum de cele potrivite! :)


Va pup, dragii mei ...

P.S. Au inceput sa infloreasca pomii ... me happy now ca vine cea mai frumoasa perioada a anului! Enjoy it ... I'm giving my best! muaahhh :*

Du rêve à la réalité ...

M-am trezit ... da, azi chiar am impresia ca m-am trezit dupa o saptamana de somn, o saptamana in care am simtit mai intens ca oricand forta gravitationala si imi venea sa ii cedez la fiecare pas ... dar gata cu ploaia, a iesit soarele si m-am trezit :) me happy now!
Si uite ca au mai trecut aproape doua saptamani ... incarcate, obositoare, dar deosebite in felul lor ... am inceput cu facultatea, am continuat cu o vizita din tara si am terminat din nou cu descoperirea unei mici particele din Paris ... saptamana trecuta i-a venit randul parcului des Buttes-Chaumont, ascuns de blitz-urile valurilor de turisti, ceea ce e cu totul si cu totul deosebit in Paris. Frumos, cochet, romantic ... aduce putin cu lumea basmelor si probabil ca daca ar fi tinut vremea cu mine, ar fi semanat si mai mult cu un taram feeric ... sis, stii de ce imi aduce aminte? De Rivendell ... da, de dragul tau Rivendell ... lasa ca ai sa vii si ai sa vezi! Soon!!! :D
Si din cel mai inalt punct al parcului se vede foarte frumos Sacre-Coeur ...

Asa ... saptamana asta, cursuri ... cursuri ... cursuri ... si in pauzele dintre ele m-am plimbat pe malul Senei ... nimic mai frumos, pe cuvant, sa poti sa mergi in ritmul tau si sa asculti muzica si sa iti lasi gandurile sa zboare cat mai departe ... nu stiu, pe mine ma linisteste!
Aaa si am mai vazut doua locuinte, dar din pacate nici una nu imi surade pentru ca desi sunt chiar in centru, firecare are inconvenientele ei ... asta e, e groaznic cu locuintele in Paris ... asta asa, sa nu ziceti ca zic numai bune :p!

Ieri a fost o zi frumoasa, chiar daca a plouat pe aici ... dar dupa cursuri am fost la masa si apoi la film ... am vazut "Paris", un film ce spune povestea unui tanar care stie ca nu mai are mult de trait si incepe sa vada lucrurile cu alti ochi ... filmul in sine, chiar dragutz, dar scena finala mi-a placut la nebunie: Isi comanda un taxi, care sa il duca la spital, isi ia ramas-bun de la sora lui, coboara cu liftul si cand se urca in taxi, soferul ii spune ca nu stiu ce bulevard e inchis si ca va ocoli ... ocazie cu care el mai face un ultim tur al Parisului si priveste pe geamul taxiului trecatorii si isi spune ca nu stim ce sansa avem sa fim acolo afara, sa respiram si sa traim ... hmm, e nevoie sa vina un muribund sa ne spuna asta? Se pare ca da, ca in rest nu reusim decat sa ne plangem: ca suntem obositi, ca suntem stresati, ca suntem raciti, ca el nu m-a sunat, ca ea nu mi-a spus "te iubesc" ... si ce-i? Tot noi suntem ... si uite asa am iesit cu prietena asta de la film si nu reuseam sa ne mai inchidem gurile ... eram tot un zambet amandoua, chiar daca inainte ne mancaseram nervii cu o traducere pentru facultate... astea sunt maruntisuri!!!
Asa ... am pus o gramada de poze:) ... va las acum ca trebuie sa ma inscriu la niste cursuri din Viena pentru semestrul viitor ... kiss kiss si mai dati cate un semn de viata, ca am impresia ca port monologuri aici si it's not really fun! :*:*