Astăzi ...

Astăzi ne despărţim

 










 
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

Ş. A. Doinaş

Juramant vietii ...

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. 

Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Emil Cioran – Cartea amagirilor

Illusions ...

Cum pot unii oameni, care au fost la un moment dat o parte importanta din viata noastra si fara care nu ne puteam inchipui sa ne traim lamentabila existenta, sa isi stearga amprentele cu maiestria unui hot veritabil? Ahh intrebarea mea porneste de la o premisa gresita ... ei nu au avut aceasta intentie ... deci nu, nu ei si-au sters amprentele, ci noi am facut-o! Dar de ce? Nu inteleg cum functioneaza acest sistem de "auto-aparare" al organismului nostru si dupa ce criterii sunt alese amintirile pastrate vii si cele de care nici macar nu mai suntem siguri ca s-au intamplat cu adevarat. Nici macar atunci cand ne uitam la poze vechi nu ne identificam cu persoanele imortalizate acolo ... parca s-ar fi intamplat totul intr-un univers paralel ... unde o persoana care ne aminteste ce-i drept un pic de propriul nostru ego, dar care e departe de a se identifica cu acesta, a avut propriile trairi si si-a cladit propriile amintiri, atat de vagi pentru noi incat par niste simple iluzii ... ca un roman cu care te identifici pentru o clipa si ai impresia ca esti acolo si traiesti impreuna cu caracterele realitatea lor, dar de care te distantezi instantaneu in momentul in care inchizi coperta. Va fi candva si ziua de azi doar o iluzie ... ?

Self-induced happiness?!??

There’s an idea ingrained in our modern society that nothing worthwhile in this life comes without sacrifice and that the harder you try the bigger your reward will be. 

So you put in more effort. 

You make compromises you never thought you could ever make. 

You tell yourself that it’s your duty to try harder and harder in order to be happy.

Except … it feels like you’re running and running and getting nowhere. In fact, you’re ending up feeling exhausted and frustrated.

That’s the moment when doubt starts sneaking in … the moment when you question every little detail and you wonder if you’re ever going to cross the finish line or if it’s even worth the effort. And then … at some point you feel like giving up. It's tough when life pushes you to the edge and you wonder if you might enjoy the fall … it’s even tougher when disappointment and fear cloud your mind.

Don't you ever feel like you go, go, go, but don’t quite get anywhere?

In singuratate nu e fericire ...

Am auzit de mult prea multe ori ca cea mai frumoasa relatie pe care o poti avea e cu tine insuti. Prima data mi s-a parut o idee geniala, am avut acel sentiment de parca as fi descoperit un secret ascuns al lumii si am gustat din infinitatea intelepciunii ... dar gandul totusi a continuat sa ma framante ... parca ceva nu se potrivea! Nici nu stiu daca e un gand pozitiv sau negativ sa fii fericit doar cu tine insuti ... bineinteles ca iti da o anumita independenta de tot ceea ce te inconjoara si in acelasi timp un scut fermecat care te apara de orice suferinta, dar pe de alta parte eu nu vreau sa cred ca oamenii sunt facuti in asa fel, incat sa nu aiba nevoie unii de altii.

Astazi am ajuns la o concluzie ... am realizat ca ideea de a avea cea mai frumoasa relatie cu tine insuti mi se pare de o tristete de nedescris si in acelasi timp imposibil de realizat. Fiecare om are nevoie sa fie iubit, dar mai ales avem nevoie de cineva pe care sa iubim. Cine poate fi fericit in singuratate? Da, avem intr-adevar momente in care ne pierdem increderea in umanitatea persoanelor din jur, cand simtim nevoia sa ne retragem de pe scena sociala ca sa ne lingem ranile, traind pentru o clipa cu impresia ca in singuratate se afla reteta fericirii; insa nimic nu se compara cu sentimentul pe care il ai cand poti face un bine si mai ales cand poti oferi iubire - fie ea impartasita sau neimpartasita.

Gandul ca cineva pe lumea asta ne merita dragostea si ca inca suntem capabili sa o oferim, ne face sa ne simtim mai putin singuri ... iar pentru acest sentiment nici un pret si nici un sacrificiu nu e prea mare!

Trecutul traieste, e viu ...

Cândva, mi-am zis că
la bătrânețe
mă voi feri de patru gafe.

1. Nu mă voi plânge ca nu mai sunt tânar.
2. Nu voi da sfaturi nimănui.
3. Nu voi invoca mereu experiența mea.
4. Și nu voi povesti de o sută de ori același lucru.

De bine, de rău, primele trei le respect.
Ce rost ar avea să mă plâng că nu mai sunt tânăr?
N-aș face decât să îngreunez o situație și așa dificilă.
Să dau sfaturi, n-am chef.
Și nici n-are nimeni nevoie de ele.
Iar despre experiența mea ce-aș putea spune?
Poate, doar că viața a avut un sens câtă vreme n-am ținut să-i dau unul.
În clipa în care am încercat s-o fac,
mi-a sunat în urechi, ironică,
vorba Eclesiastului despre deșertăciune.

Ultima regulă era, însă o dovadă de superficialitate.
N-am prevăzut că, într-o zi,
aș putea suferi de un exces de memorie,
cum suferă alții de un exces de suc gastric.
Pe urmă, nu bănuiam,
ceea ce știu azi,
că trecutul nu e o arhivă,
o magazie unde găsești
și azi,
și mâine,
și poimâine aceleași lucruri,
mai uzate,
mai pline de praf,
dar în fapt aceleași.

Trecutul trăiește, e viu,
ia parte la prezent,
îl influențează și se schimbă în funcție de ceea ce ni se întâmplă.

Unele amintiri scad în importanță, pălesc,
altele, dimpotrivă,
capătă înțelesuri noi la care nu ne-am gândit înainte.
Devin, din fleacuri, momente esențiale.

De aceea, azi,
înțeleg că destinul se ascunde, deseori,
în cea mai cenușie și insesizabilă
banalitate.

Octavian Paler

... E timpul sa reinnodam povestea ...

"One experiences life differently with each passing decade and although it’s wonderful to live in Paris at any moment in your life; nothing compares to living in Paris when one is young!"

(Omul experimenteaza viata in mod diferit cu fiecare deceniu care trece si desi este minunat sa traiesti in Paris in orice moment al vietii, nimic nu se compara cu viata traita in Paris atunci cand esti tanar ...)

E ora 23:00 in Viena si bagajul ma asteapta rotofei si nerabdator la usa ... a venit in sfarsit vremea sa reinnodam firul amintirilor si sa mai umplem cateva file cu amintiri din orasul luminilor: maine dimineata plecam la Paris ...

Nici nu stiu cand au trecut 4 ani de zile ... tot in luna februarie am plecat si atunci, plina de speranta si de emotii urma sa imi incep semestrul la Paris. Acum cand ma gandesc in urma, parca imi vine sa zambesc cand realizez cat de naiva am fost crezand ca la Paris pana si cele mai timide visuri devin realitate ... n-a fost chiar asa, dar acum - dupa patru ani - realizez de fapt ca nu as schimba nimic din ce a fost atunci ...

Poate ca peste alti 4 ani voi realiza ca nici zbuciumurile de acum nu si-au avut rostul si ca totul se intampla intr-adevar cu un scop; dar e atat de greu sa ridici capul si sa-ti deschizi larg ochii pentru a capata o privire de ansamblu, cand in orice clipa o lacrima risca sa-si sape santul prin obrazul tau, tradandu-ti sufletul la toata lumea.

... As vrea sa pot da timpul macar o data inapoi ...

Smile ...

1st time ...

THEY SAY, there's a FIRST TIME for everything ... and after my last trip, I cannot but agree!

1st time - for me in Britain & Ireland (and looking forward to the 2nd time :-D)

1st time - to sleep in a hostel

1st time - to surf a couch

1st time - to eat apple pie with custard :-)

1st time - to drink a Guinness

1st time - to do a lighter kind of back-packing (and hopefully the last time)

1st time - to experience the famous english humour live ;)

1st time - to experience the famous english weather :(

1st time - to take over 1000 pictures is such a short period of time

1st time - to spend the night in a massage chair in the airport

1st time - to fall asleep almost everywhere

1st time - I bought a "Dirndl" (Oktoberfest here we come!!! :-))

1st time - I was awake for about 40 hours

and therefore the 1st time I was really afraid to look in the mirror without wearing sunglasses

1st time - I really thought about maybe leaving Vienna someday

1st time - I actually realized that one can survive with only a few things (but now that I'm aware of this fact, I don't want to experience it again) :)

well ... and 1st time I write on my blog this year!!!

December 31st, year-end summary

Flights taken, two. (v good :-))

Disneyland visits, one.

Flats I've lived in, four.

Months spent in Paris, five.

Dreams I've lost, some.

Dreams I've gained, too few.

Car accidents, one.

Mountains I've climbed, two.

People I would have wanted to meet again, one.

Regrets I got rid of, one.

Regrets I still have, two.

Bronchitis, one.

Very dear persons that I have pushed away, one.

Broken bones, none (and proud about this).

Studies begun, one.

... well, summing up, 2008 doesn't seem to have been such a bad year at all, but there are things I prefer not to enumerate on my list so I can just say this year has been more than awkward and therefore I hope 2009 will be at least a little bit better!

Wishing you all the best!

Yours, F. xoxo

The End ... Fin ... Ende

How do we know when to let go?
How do we know when to stop fighting and move on?
How do we know when some things are just not meant to be?
Should we keep on fighting for a hopeless case? Is this really the best we can do?
Life is no movie, so don't wait to see the final credits and then THE END ... life is not even a novel, where we know exactly that a chapter is over and a new one is going to begin ... and as probably most of us know, there are no happily ever afters in our world, so let's just face reality ... something is over, when you feel you're no longer on the top of hill, but moving downwards, and no matter how hard you struggle to get back to the top, you just keep falling faster and faster! Well, my dear ... that is the very moment when you need to pack up your memories and go ... just go, never mind if you don't know where you're going, because leaving is the first step you have to do, if you want to arrive somewhere! So go, my friend, leave before the song is over, leave while you can still hum that melody without feeling a bitter taste upon your heart and don't be afraid 'cause there are still so many songs in you that will be sung ...

Die Musik

andreea ross-moon river
Asculta mai multe audio Muzica »

"Die Musik drückt das aus, was nicht gesagt werden kann und worüber zu schweigen unmöglich ist."

Things you've never done ...

“Twenty years from now you will be more disappointed by the things that you didn't do than by the ones you did do. So throw off the bowlines. Sail away from the safe harbor. Catch the trade winds in your sails. Explore. Dream. Discover.”

Mark Twain

Immortal beloved - Ludwig van Beethoven

Beethoven's Immortal Beloved Letters

The Origin of the Letters

In the summer of 1812, advised by his physician, Beethoven goes to the Czech resort, Teplitz. Even though the summer spent here didn’t have any positive influences on his state of health, it was very fruitful in memorable and interesting encounters. One of those encounters was the one between Beethoven and German poet Johann von Goethe. But the summer of 1812 is also important because it was the time when Beethoven wrote a set of mysterious letters that created numerous commentaries and assumptions among Beethoven scholars. The letters are known as “The Immortal Beloved Letters”
While there are no certainties regarding the subject, there are a number of preferred candidates for the Immortal Beloved title.These are Giulieta Guicciardi, Thereza von Brunswick, Amalia Seebald and Antonie Brentano. All of these women are known to have been the object of Beethoven’s affection at one time or another. However, recent research has lead to the conclusion that the immortal beloved is almost certaintly the last of the candidates presented above, Antonie Brentano.
The letters were found in his effects after his death.


The Letters
July 6, in the morning
My angel, my all, my very self - Only a few words today and at that with pencil (with yours) - Not till tomorrow will my lodgings be definitely determined upon - what a useless waste of time - Why this deep sorrow when necessity speaks - can our love endure except through sacrifices, through not demanding everything from one another; can you change the fact that you are not wholly mine, I not wholly thine - Oh God, look out into the beauties of nature and comfort your heart with that which must be - Love demands everything and that very justly - thus it is to me with you, and to your with me. But you forget so easily that I must live for me and for you; if we were wholly united you would feel the pain of it as little as I - My journey was a fearful one; I did not reach here until 4 o'clock yesterday morning. Lacking horses the post-coach chose another route, but what an awful one; at the stage before the last I was warned not to travel at night; I was made fearful of a forest, but that only made me the more eager - and I was wrong. The coach must needs break down on the wretched road, a bottomless mud road. Without such postilions as I had with me I should have remained stuck in the road. Esterhazy, traveling the usual road here, had the same fate with eight horses that I had with four - Yet I got some pleasure out of it, as I always do when I successfully overcome difficulties - Now a quick change to things internal from things external. We shall surely see each other soon; moreover, today I cannot share with you the thoughts I have had during these last few days touching my own life - If our hearts were always close together, I would have none of these. My heart is full of so many things to say to you - ah - there are moments when I feel that speech amounts to nothing at all - Cheer up - remain my true, my only treasure, my all as I am yours. The gods must send us the rest, what for us must and shall be -
Your faithful LUDWIG

Evening, Monday, July 6
You are suffering, my dearest creature - only now have I learned that letters must be posted very early in the morning on Mondays to Thursdays - the only days on which the mail-coach goes from here to K. - You are suffering - Ah, wherever I am, there you are also - I will arrange it with you and me that I can live with you. What a life!!! thus!!! without you - pursued by the goodness of mankind hither and thither - which I as little want to deserve as I deserve it - Humility of man towards man - it pains me - and when I consider myself in relation to the universe, what am I and what is He - whom we call the greatest - and yet - herein lies the divine in man - I weep when I reflect that you will probably not receive the first report from me until Saturday - Much as you love me - I love you more - But do not ever conceal yourself from me - good night - As I am taking the baths I must go to bed - Oh God - so near! so far! Is not our love truly a heavenly structure, and also as firm as the vault of heaven?

Good morning, on July 7
Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us - I can live only wholly with you or not at all - Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits - Yes, unhappily it must be so - You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart - never - never - Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life - Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men - At my age I nedd a steady, quiet life - can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day - therefore I must close at once so that you may receive the letter at once - Be calm, only by a clam consideration of our existence can we achieve our purpose to live together - Be calm - love me - today - yesterday - what tearful longings for you - you - you - my life - my all - farewell. Oh continue to love me - never misjudge the most faithful heart of your beloved.
ever thine
ever mine
ever ours

Epilog

Edith Piaf - Non, je ne regrette rien
Asculta mai multe audio Muzica »

A fost odata ca niciodata ... asa incepe si povestea mea acum, cand sunt intrebata cum a fost semestrul petrecut in Paris. Am facut o pauza mai mult decat lunga de la scris si nu atat pentru ca nu simteam nevoia sa impartasesc cu voi trairile mele, ci mai degraba pentru ca ma simteam incapabila sa exprim ceva in cuvinte. De asta rog frumos si pe cei cu care m-am intalnit deja pe viu, sa nu mi-o ia in nume de rau daca nu am povestit foarte multe despre Paris, dar chiar nu stiu ce as putea sa spun, decat ca a fost o experienta cu totul si cu totul aparte: am trait si bune si rele, mi-am facut prieteni noi si am pierdut pe altii, m-am aventurat intr-o lume necunoscuta, crezand ca tot ce zboara se mananca ... ei bine, sa afli ca nu e asa nu e tocmai o experienta placuta, dar cu siguranta e ceva necesar si nu regret nici un moment din tot ce am trait. Am aflat ca nu poti fi cu adevarat fericit atunci cand nu ai pe nimeni alaturi; am aflat ca oamenii de la care te asteptai cel mai putin, ei iti sunt alaturi atunci cand ai nevoie; am aflat ca e mai bine sa nu visezi cu ochii deschisi, pentru ca visul nu se va implini niciodata si cu cat a fost mai dulce visul, cu atat e mai amara dezamagirea; am aflat ca nu primesti nimic pe lumea asta fara sa platesti un pret; am aflat ca totul se intampla cu un scop ... pe care la momentul respectiv il intelegem mai mult si mai putin; am aflat ca degeaba ne inversunam impotriva destinului si ne plangem de mila asteptand sa fim salvati, pana la urma tot noi suntem cei care trebuie sa ne stergem lacrimile si sa ne imbarbatam; am aflat ca nu trebuie sa dai niciodata mai mult decat ti se cere, pentru ca in final nu vei mai ramane cu nimic; am aflat ca distanta omoara totul si am mai aflat ca dupa furtuna, cerul va fi mai senin ca oricand ...

Pas de nouvelles, bonnes nouvelles ...

Ludovico Einaudi - Dietro Casa

Mi s-a facut dor sa va scriu ... asa dintr-o data, sedeam la birou si traduceam si un miros mi-a trezit simturile ... pai ce? numai Proust sa aiba Madeleina lui? (in romana cred ca se scrie madlena, ma scuzati daca nu stiu care e forma corecta) Eu nu am voie sa am si eu Madeleina mea? Vreti sa stiti ce m-a trezit? Mirosul ploii ... da, stiati ca ploaia miroase, nu? Bine, nu ploaia in sine, dar tot praful acela pe care il spala din aer, mirosul de apa cand atinge soseaua incinsa ... mhmm ... mi-era dor de el si sincer nu stiu de cand nu l-am mai simtit! Nici nu observasem ca ploua, atat de adancita eram in teme ... oricum nu e nici un bai, ba chiar din contra, pentru ca de cateva zile ne perpeleste Dumnezeu in orasul iubirii ... eu inteleg ca e luna mai deja, inteleg ca de la atatia indragostiti ce-si marturisesc iubirea pe stradutzele inguste ale Paris-ului se incalzeste atmosfera pe aici, dar la o canicula de asta nu ma asteptam ... nu inca!!! De vreo cateva zile ma tarasc dintr-un loc intr-altul intr-o semiagonie si ma rog sa vad cate un norisor pe cer ... degeaba ... pana acum! Ahhh ... mi-am deschis larg usa de la balcon si m-am gandit ia sa scriu eu celor de acasa ... nu stiu de ce, dar mirosul asta imi aduce aminte de casa ... si uite asa ma vad obligata sa innod firul de unde l-am lasat!

Ce am facut de cand nu am mai dat pe aici? Sa fi fost atat de ocupata incat sa nu gasesc nici macar 10 minute sa mai actualizez blogul? Stiti cum e ... timpul ti-l faci si tot numai 24 de ore avea ziua si pentru Einstein si pentru Da Vinci ... si uite ce bine au stiut ei sa profite de el, nu ca muritoarea de rand, de mine ...

Nu timpul ma opreste si chiar mi se pare ca prea mult se vorbeste in secolul nostru despre timp: nu am timp sa fac aia sau aia, nu mi-a ajuns timpul, nu imi gasesc timpul, am tot mai putin timp, timpul zboara, timpul fuge ... timpul timpul timpul ... dar el saracul cu ce a gresit? E tot la fel de lung, de lat, de rotund sau de patrat cum era si pe vremea bunicilor nostri ... si nu se mai plangea lumea atat ... nu el zboara, ci noi il pierdem! DA! Il pierdem en gros ... un film ne costa: 1,5-2 ore; drumul la servici/scoala si inapoi: 1-2 ore; cumparaturi: 1-2 ore etc etc si nu in ultimul timp cel mai si cel mai mare dusman al timpului nostru: internetul/calculatorul! Ei bine nu timpul zboara ... ci noi uitam de el, uitam de noi si apoi ne plangem ...

"Omul a intrat într-o eră a tehnolatriei, nu mai stăpâneşte el tehnica, ci tehnica stăpâneşte pe om. Omul are iluzia că vorbeşte cu lumea întreagă la calculator. El e de fapt singur." (O.Paler)

Da, si eu sunt singura ... si o stiu ... imi vad colegii la scoala? Mai ies la un suc din ani in pasti? Iar la finalul zilei ma intorc acasa si deschid calculatorul sa vorbesc cu cei dragi ... dar in jurul meu e liniste, pustiu, singuratate ...

Si tocmai de asta ... ma opresc aici cu filosofatul, altfel risc sa va fac sa inchideti pagina inainte sa-mi fi inceput povestirea ... pentru cei care ati mai ramas inca cu mine am sa va povestesc pe scurt ce am mai facut de la ultima noastra "intalnire" virtuala ... am mai fost in doua excursii: una la 3 castele de pe valea Loirei, iar a doua la Havre si la Honfleur (la Canalul Manecii), tocmai unde se varsa Sena in mare/ocean ... nici nu stiu cum sa ii zic pentru ca nu stiu daca e mai aproape de Atlantic sau de Marea Nordului ... trebuie sa ma uit pe o harta :D.

Ce sa mai? Au francezii astia un gust pentru tot ce e frumos, iar castelele de pe valea Loirei nu fac exceptie de la regula ... din cate am inteles sunt vreo 42 de castele in total, dintre care noi am vizitat 3 ... pe unele le-am vazut de la departare, dar credeti-ma pe cuvant ca trei castele intr-o zi e sora cu jogging-ul ... mai mult am fugit, decat am stat sa savuram si noi peisajele, gradinile si expozitiile ...

Primul pe lista: Chenonceau - de care imi amintesc ca ni s-a spus ca e proprietate privata ... probabil asa se explica buchetele imense de flori sau diferitele decoratiuni florale, naturale bineinteles, din fiecare camera. Asta mi-a ramas intiparit in minte ... ce frumos mirosea cand intrai intr-o camera decorata in culori deschise si se simtea parfumul unui buchet imens de crini albi ... apoi in alta camera, decorata cu rosu era plasata pe semineu o vaza plina cu trandafiri rosii ... si in fiecare camera era alt decor, alte flori, alte parfumuri ... frumos!!!

Al doilea: Chambord - superb, dar prea scurt timpul la cat de multe ar fi fost de vazut. La asta mi-a ramas in minte ca avea o terasa frumoasa sus, intre multimea de turnuri si turnuletze, de unde se vedeau foarte frumos imprejurimile ...

Al treilea: Blois - aici deja ne-a cam lasat energia ... si abia ne mai taram prin camere sa vedem diferitele expozitii: de mobila, de portelan, de arme ... etc.

Apoi au venit parintii la mine ... maaaare bucurie pe capul meu ... am incercat sa le arat cat mai multe in putinul timp, pe care l-au petrecut aici, incat am impresia ca i-am cam obosit si sper sa fi pastrat o amintire frumoasa Parisului si nu una de goana nebuna printr-un oras arhiplin de turisti ... si nu numai.

Ultima excursie a fost la Havre si la Honfleur ... la Havre am avut ocazia sa ne balacim putin picioarele in apa marii si sa ne prinda pentru prima data soarele ... mi s-a facut dor de mers la mare, sa stai pe plaja si sa simti mirosul de apa sarata ... mhmm ...

Asa, apoi am mers la Honfleur unde pe cat era de vechi orasul (in stil medieval, cu case micutze, lipite una de alta, dar foarte foarte dragutze si bine intretinute), pe atat erau de noi masinile ce se plimbau pe acolo ... pe cuvant, nici sa fie expozitie de masini ... mda, oricum, am inteles ca e locul unde multi francezi cu dare de mana, si nu numai francezi, vin sa isi petreaca week-end-urile dupa o saptamana stresanta ... saracii, vai de capul lor!!!

Noi am facut o croaziera cu un vaporas pe Sena, pe sub Pont de Normandie, un pod urias ce leaga malurile Senei si are o lungime de aprox. 2 km si o inaltime de vreo 800 m ... impunator, ce-i drept ... si nu foarte placut sa treci peste el, cand abia ii vezi capatul, de fapt nici nu il vezi, pentru ca are o forma putin curbata ... hmm, cum sa va explic? deci capetele sunt mai jos, decat mijlocul ... mda, certati-ma ca am explicat mai mult de-o gramada, dar cred ca imi lipsesc termenii tehnici! :D

Apoi a fost Eli Meli pe la mine si uite asa am mai facut o tura, mult mai scurta ce-i drept, prin Paris si ne-am ales si cu o portie buna de soare ...

Wow ... am terminat! Nu-mi vine sa cred cat de repede am reusit sa va povestesc ultima luna ... de-a dreptul trist ... daca vor continua sa se reduca amintirile in ritmul asta, cred ca voi ajunge acasa si cand ma veti intreba cum a fost in Paris voi mai putea spune doar: minunat ... si de fapt, nici un cuvant nu ar putea descrie cum ma simt aici ... ce mi-a placut mie la inceput, dar ce imi place acum ... ceva pot spune inca de pe acum in gura mare si cu certitudine: I'LL ALWAYS HAVE PARIS ...

Il mio canto libero ... sei tu

ascultati melodia asta in timp ce va plimbati printre randurile scrise mai jos ...

Pentru cel mai dulce copilas ...

Draga Sis, dupa cum ti-am promis, incerc sa iti spun in toate modurile si pe toate caile posibile LA MULTI ANI, macar un pic sa compensez pentru lipsa mea acolo ... nu stiu ce ti-as putea oferi ... in principiu ai cam tot ce iti trebuie, iar ce iti mai lipseste nu sta in puterea mea sa iti ofer ... asa ca, uite, ti-am facut niste poze azi la turnul Eiffel, pentru ca tu nu ai mai apucat si stiu ca ai plecat neimpacata de aici ...

Asa ... si acum sa reinnodam firul povestirii unde l-am lasat ultima data ... acum doua saptamani am parasit pentru o zi Parisul pentru a merge la Fontainebleau ... nu mai stiu cand, cum si de ce auzisem de castelul asta, cert e insa ca aveam niste asteptari foarte mari .. poate ca asta a si fost motivul principal pentru care am fost cam dezamagita de ceea ce am vazut. Nici vremea nu a prea tinut cu noi pentru ca imediat ce am iesit cu autocarul din Paris, a inceput sa ploua si nu s-a mai oprit pana ziua urmatoare. Castelul in sine e chiar dragutz, n-am ce spune, dar modul de prezentare al camerelor si al obiectelor de arta m-a cam dezamagit ... inchipuiti-va: o camera cu peretii spalaciti si cu trei scaune protejate de o sfoara, ca nu cumva sa ii treaca turistului obosit prin cap sa se aseze pe ele, reprezenta candva camera de asteptare pentru audientele cu regele/regina/Papa etc. etc. ... sincer, or fi scaunele alea valoroase si or fi vrand ei sa pastreze cat mai mult din autenticitatea epocii respective, dar mie asta nu mi se pare vrednic de aratat turistilor. Oi fi eu mai insensibila in ceea ce priveste asta, o fi, nu neg, dar parca te astepti sa vezi mai mult fast ... ca totusi au trait conducatori de tari acolo si nu orice om de rand. Unele camere, precum dormitoarele, erau intr-adevar foarte brizbrizate si impopotonate, parca prea de tot ... Apoi geamurile erau acoperite fie de perdele, fie de folii lipite pe ele, iar camerele erau luminate foarte foarte modest ... asa incat, nu stiu, mie totul imi parea prafuit, invechit, neintretinut, parca uitat in voia sortii ...

Gradinile insa ... minunate ... simple, dar frumoase tocmai din aceasta cauza ... dar cu ploaia torentiala, ce sa ne putem noi plimba prin ele? Ne-am inghesuit doua sub o umbrela si ne-am plimbat pana ne-am udat bine de tot si ne-a pierit orice curiozitate de a mai cauta mistere prin gradina Dianei sau gradina engleza.

Apoi ne-au dus intr-un satuletz din apropiere sa admiram nu stiu ce padure ... va dati seama ca pe ploaia respectiva, si uzi cum eram toti, numai in padure nu ne mai venea sa mergem. Dar asa scrie in plan, asa trebuie sa facem ... asa ca ne-au scos frumos pe toti din autocar si ne-au spus sa revenim in 2 ore ... am plecat care mai de care mai "incantati" de ideea geniala si ne-am indreptat spre "centrul" satului unde ne-am asezat sa mancam si am intalnit cel mai original meniu din viata mea. Chelnerita a venit sa ne intrebe ce vrem si noi i-am cerut si noi, ca tot omul, sa ne aduca un meniu, ca doar nu eram de-ale locului ... si a venit cu asta ...

Apoi am stat la coada si am mancat ... "chichi" [a se citi: shishi] parca ii zicea ... sper sa nu fi spus acum o mare prostie :D, dar parca asa ii ziceau: un fel de aluat dat printr-o masina ca sa ia forma unui carnat, apoi prajit in ulei si dat prin zahar ... totul arata cam asa si ce-i drept e foarte bun la gust, dar cam greu ...

Dupa asta a urmat vizitarea unei bisericutze foarte foarte mici (cred ca cea mai mica pe care am vazut-o vreodata), decorata in interior de Jean Cocteau ... in curtea bisericutei erau plantate diferite plante medicinale ...

Apoi ne-am intors in Paris si am mers direct acasa sa ne punem la uscat hainele si amintirile, pentru zilele ce urmeaza sa vina ...

So close ...

Nightlife ...

Da Eli Meli ... aici ai tu dreptate, ce as mai putea spune in apararea mea? ... azi e deja poimaine ... si intr-adevar suna ciudat :D dar asa e! Din pacate insa, trebuie sa te dezamagesc pentru ca nu mai am alte basme pentru tine. O fi viata aici roz, dar sá nu crezi ca aici toate visele devin realitate. Cum am scris si in descrierea mea, am plecat si eu in lumea mare sa imi invat visele sa zboare ... dar cand am ajuns aici si am deschis geamantanul, mi-am dat seama ca pe unele le uitasem acasa, altele s-au pierdut pe drum, iar din cele care mi-au mai ramas nu sunt toate capabile sa prinda aripi ... dar nu conteaza, am mai cules altele de pe aici si important e ca la intoarcere sa nu fie mai gol bagajul decat la sosire ... atunci voi putea spune ca nu am pierdut nimic. :)
Mersi mersi de comparatia cu Alba ca Zapada ... insa incep sa intru la banuieli ... nu esti nici pe departe prima care imi spune asa ... any special reason???
Vaai ca nu stiu ce sa va povestesc ... in timpul saptamanii nu prea se intampla mare lucru pe aici si abia de cateva zile s-a mai indreptat vremea, deci ca sa fiu sincera, nu prea am facut mare lucru in ultimele zile. Dar ia sa va povestesc eu despre viata de noapte din Paris ... mda ... de unde sa incep? Organizarea francezilor ... sau si mai bine, punctualitatea lasa foarte mult de dorit. Bine, eu ca romanca nu ma pot plange, ca nici in Romania nu e situatia mult mai buna, dar aici e ceva absolut normal. Daca afli ca la ora 22.00 incepe o petrecere, ai face mai bine sa nu apari inainte de 23.00, daca nu vrei sa fii tu cea care deschide clubul. Pe site-ul de internet scrie intarea gratuita sambata pana la ora 00:00??? ... nu-i nimic, ce scrie pe site nu conteaza! Important e ca ati venit, stati la coada la intrare ... e sambata ... dar nu e valabil ce am scris pe site! Frumos!!! Apoi lumea ... valeu!!! (cum ar spune romanul) Trebuie sa ai grija la fiecare privire pe care o arunci, pentru ca s-ar putea sa trezesti in doi timpi si trei miscari cu un personaj agatat de gatul tau si nu stii cum sa il mai dai jos ... se pare ca nu intelege nici engleza, nici germana si .... nici franceza? Si parca nu iti vine sa apelezi la limbajul semnelor cand vezi pachetele de muschi de pe bratele lui! Atunci te apuci sa te agati de bratul unei prietene si in cel mai rau caz ... mai spui si ca sunteti impreuna ... :))) ha ha, uneori iti vine sa apelezi la cele mai extreme modalitati de scapare. In Paris nu exista: am iesit doar sa dansez si sa ma simt bine ... se presupune ca daca ai iesit in oras, ai iesit la agatat ... si daca te-ai mai si putzuluit un pic, scopul tau in viata e clar ... sau asa pare a fi!
Intrarea in cluburi e destul de scumpa, intre 15-20 €, dar trebuie sa stii exact in ce zile si unde sa mergi, pentru ca mai ales pentru fete, sunt mereu oferte de genul: Ladies Night, sau intrare gratuita pana la o anumita ora, etc. Poze? Nu am ... si va spun si de ce ... alta escrocherie a cluburilor de noapte e garderoba. Si anume ... intri in club si esti directionat imediat spre garderoba, unde nu iti lasi doar haina, ci si poseta, pentru ca daca nu ai fost inspirat sa iti cumperi o poseta de marimea unui portofel, ti se interzice sa o iei cu tine in club. De ce? Nu stiu ... pentru ca si asa te verifica la intrare sa nu aduci bauturi cu tine ... si doar nu il rog pe nenea bodyguard sa imi tina el geanta, ca sa pot dansa. Ma descurc foarte bine si cu ea ... si sincer mi-e mai usor sa dansez cu o poseta pe umar, dacat cu buzunarele umflate de portmoneu, mobil, chei, ruj, etc. Dar no ... cum se spune: When in Paris, do as the Parisians do ... and so I will ... ;)
Bisous :*

P.S. Cu pozele raman datoare :D!