Draga Sis, dupa cum ti-am promis, incerc sa iti spun in toate modurile si pe toate caile posibile LA MULTI ANI, macar un pic sa compensez pentru lipsa mea acolo ... nu stiu ce ti-as putea oferi ... in principiu ai cam tot ce iti trebuie, iar ce iti mai lipseste nu sta in puterea mea sa iti ofer ... asa ca, uite, ti-am facut niste poze azi la turnul Eiffel, pentru ca tu nu ai mai apucat si stiu ca ai plecat neimpacata de aici ...
Asa ... si acum sa reinnodam firul povestirii unde l-am lasat ultima data ... acum doua saptamani am parasit pentru o zi Parisul pentru a merge la Fontainebleau ... nu mai stiu cand, cum si de ce auzisem de castelul asta, cert e insa ca aveam niste asteptari foarte mari .. poate ca asta a si fost motivul principal pentru care am fost cam dezamagita de ceea ce am vazut. Nici vremea nu a prea tinut cu noi pentru ca imediat ce am iesit cu autocarul din Paris, a inceput sa ploua si nu s-a mai oprit pana ziua urmatoare. Castelul in sine e chiar dragutz, n-am ce spune, dar modul de prezentare al camerelor si al obiectelor de arta m-a cam dezamagit ... inchipuiti-va: o camera cu peretii spalaciti si cu trei scaune protejate de o sfoara, ca nu cumva sa ii treaca turistului obosit prin cap sa se aseze pe ele, reprezenta candva camera de asteptare pentru audientele cu regele/regina/Papa etc. etc. ... sincer, or fi scaunele alea valoroase si or fi vrand ei sa pastreze cat mai mult din autenticitatea epocii respective, dar mie asta nu mi se pare vrednic de aratat turistilor. Oi fi eu mai insensibila in ceea ce priveste asta, o fi, nu neg, dar parca te astepti sa vezi mai mult fast ... ca totusi au trait conducatori de tari acolo si nu orice om de rand. Unele camere, precum dormitoarele, erau intr-adevar foarte brizbrizate si impopotonate, parca prea de tot ... Apoi geamurile erau acoperite fie de perdele, fie de folii lipite pe ele, iar camerele erau luminate foarte foarte modest ... asa incat, nu stiu, mie totul imi parea prafuit, invechit, neintretinut, parca uitat in voia sortii ...
Gradinile insa ... minunate ... simple, dar frumoase tocmai din aceasta cauza ... dar cu ploaia torentiala, ce sa ne putem noi plimba prin ele? Ne-am inghesuit doua sub o umbrela si ne-am plimbat pana ne-am udat bine de tot si ne-a pierit orice curiozitate de a mai cauta mistere prin gradina Dianei sau gradina engleza.
Apoi ne-au dus intr-un satuletz din apropiere sa admiram nu stiu ce padure ... va dati seama ca pe ploaia respectiva, si uzi cum eram toti, numai in padure nu ne mai venea sa mergem. Dar asa scrie in plan, asa trebuie sa facem ... asa ca ne-au scos frumos pe toti din autocar si ne-au spus sa revenim in 2 ore ... am plecat care mai de care mai "incantati" de ideea geniala si ne-am indreptat spre "centrul" satului unde ne-am asezat sa mancam si am intalnit cel mai original
meniu din viata mea. Chelnerita a venit sa ne intrebe ce vrem si noi i-am cerut si noi, ca tot omul, sa ne aduca un meniu, ca doar nu eram de-ale locului ... si a venit cu asta ...
Apoi am stat la coada si am mancat ... "chichi" [a se citi: shishi] parca ii zicea ... sper sa nu fi spus acum o mare prostie :D, dar parca asa ii ziceau: un fel de aluat dat printr-o masina ca sa ia forma unui carnat, apoi prajit in ulei si dat prin zahar ... totul arata cam asa si ce-i drept e foarte bun la gust, dar cam greu ...
Dupa asta a urmat vizitarea unei bisericutze foarte foarte mici (cred ca cea mai mica pe care am vazut-o vreodata), decorata in interior de Jean Cocteau ... in curtea bisericutei erau plantate diferite plante medicinale ...
Apoi ne-am intors in Paris si am mers direct acasa sa ne punem la uscat hainele si amintirile, pentru zilele ce urmeaza sa vina ...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire